Tu, zâmbet! Inima ți-e ferice?
Þi-e teamă de tot ce înseamnă "a zice" ?
De mâini, de priviri, amintiri și dureri?
De lacrimi uitate de vânt și tăceri?

De-ai fii tu prizonier însetat
Să cerșești o fărâmă dintr-un rai luminat,
Þi-aș da anii, bucuria, glasul pruncului de ieri,
Þi-aș da visul și chemarea, amintirea altei veri...

Dar, privindu-te acum, sa mai cred voi înceta
Că ești îndrumat de anii ce-au adus în fața ta
Păr cărunt, maturizare? Și ai încetat a fi
Tu, alintul meu de ieri, soarele oricărei zi.

Nu se stinge! Întelege! Și deschide orizontul
E la fel, ca prima oară, mai năpraznic arde focul
E cea pentru care noi, am muri, de cineva,
Ar putea să ne despartă, să zburăm prin neagra za ...