Pe muntii tài,in timpul din tinerete
am construit un drum
sus printre castani;
Lucràtorii ridicau bolovani
si scoteau afarà vipere-n ciorchini.
Era vara privighetorilor
diurne ,pàmànturilor albe ,
deltei ràului Roja.
Scriam versuri despre cea mai intunecatà
materie a lucrurilor
vrànd sa transform distrugerea,
càutànd dragoste si intelepciune
in singuràtatea frunnzelor tale solitare.
Si se surpa muntele si vara.
Chiar si de-a lungul màrii
zgàrcit in Liguria e pàmàntul,
cum màsurat este gestul
celui ce se naste pe pietrele
de pe malurile sale.Dar dacà ligurul*
ridicà o mànà,
o miscà in semn de dreptate,
Incàrcat de ràbdarea
de intreg timpul tristetii sale.
Si mereu navigatorul
impinge departe marea
de casele sale, pentru a spori pàmàntul
l-al sàu pas de fiu al apelor.