Ca un fel de primavara, ce te cheama si imbie
Cu miros de codru verde, si de iarba de campie
Ras dulceag, calda privire, mijloc de fata zglobie
Frumuseti care te-arunca intr-o groapa de vecie,

Ea isi plimba albe rochii, printre florile'n gradina
Si sclipeste ca un soare, te bucura cu lumina
Si inmoaie orice suflet si'nclestare masculina
Cu-al ei pas de umbra fina, cu miscari de balerina.

A orbit linistea vremii cu sclipirile de astru,
Tulbura singuratatea si pustiuri de sihastru,
Te scufunzi dulce'n privirea'i si te ineci in albastru
Vorba nu e vorba'i cantec, in glasciorul cel maiastru.

Nu e fata rusinoasa, nici copila sa nu stie
Nu fuge cand te apropii, de o strigi nu vrea sa vie
Sa-i soptesc ca-mi este draga, intr-o clipa, e o prostie
Cand pot vesnic cu creionul s-o iubesc pe o hartie.

Daca ieri mergeam aiurea pe o cale chinuita
Cu o greutate mare de inima impietrita,
Acum zbor usor cu visuri de dorinta'nebunita
S-o sarut, s-o strang in brate, sa-i fur inima iubita.