Găsesc în întâlnirea cu o femeie frumoasă
anumite principii ale evoluției
și nu reduc întâmplarea doar la argumentele mele,
prefer deseori să mă dezvolt în argumentele ei.
din nefericire, teologia a fost pentru mine
mai degrabă un concediu de odihnă
și am venit spre soare mereu, inclusiv cu trupul.
așa este și teologic,
suferința trebuie îndreptată spre lumină...
nu știu dacă mâinile mele,
ridicate din gesturile oamenilor precum dintr-o mare,
se vor putea vreodată face cruce,


dar cu câtă poftă privesc înainte
acele valuri sărate!


destin nu există, ci numai urmări!


nici ca poet nu mă confrunt cu problema finalurilor,
mă interesează începutul, acesta e cel care mereu
se poate schimba...
îngenuncheat pe femeie, cum să mă pot ruga?
viața între pix și pană e tot un dialog...


vara s-a lăsat pe creștetul meu,
după ce își mai trecu o dată degetele
prin părul femeilor noastre,
care, de-atâta mângâiere cu lumină,
se vor fi făcut foarte albastre, ca bucățile de cer,
refolosite pentru lucruri mărunte.