tocmai am vorbit cu ey –

știi fata aia cu părul cârlionțat, ochii adânci

și vocea zuruitoare...

mi-a zis de căutările ei

despre prințul tradițional în asemenea cazuri,

cel călare pe calul său alb neschimbat -

pe care încă-l așteaptă să vină s-o fure

(e drept, ey și-a mai muiat puțin așteptările:

măcar pe jos să vină, măcar desculț, dar să vină)

e cumva singură și nu prea are timp decât pentru singurătatea ei

nu iese decât la piață+lecții+bibiliotecă, rareori la dansuri clasice,

de anul nou la pationar, de paști la biserică

citește poeți romantici, cunoaște în detalii viața eroinelor nefericite,

îmi spune: nu mai găsesc cât veacul un suflet pereche

unde să-l caut? în stradă? în cărți? să-l trag de mână ca nebuna?

de parcă pe străzi circulă doar idioți, nebuni și prostituate...

s. a chemat-o ieri în oraș, p. alaltăieri îi făcu o invitație la un club cu o reputație puțin pătată,

m. a stat de veghe lângă telefon s-o găsească acu 2 zile în urmă

nici unul din ei nu avu norocul unui ”da”...

îmi e greu, se plânge ey, deși în drum spre prințul

ei ideal pășește pe corpuri și inimi sfărâmate ale unor oameni reali,

idioți și nebuni ce i-au cerut, pe timpuri, mâna.