Frumusețea iubitei e imnul meu național,
cetățeanul unui năvod aruncat de pescari din milă sunt,
locuitor al orașului enunțiativ numai
omul lui umflat in pene, că știu
că tu ești imnul meu național
că degetele mele butocănoase
simt iarna mai bine cum un copil.
Banii mei plătesc numai buna companie
se-ntâmplă însă câteodată să fiu un bețiv nereușit,
să mă ierți, promit să se-ntâmple mai rar, spre deloc,
doar că nu-mi plac neam, pereții prefăcuți,
mersul tău aritmic, acela liniar imi place
ca o inimă care bate pasul pe loc,
bucuros pentru lucrul acesta îți spun
că suntem locuitorii aceluiași năvod.