ce-ar fi să ne liniștim?! În jur nu-i decât iarnă.

nimic grav. Doar iarnă.

simplă iarnă. Cu ceva zăpadă, cu ceva ger,
cu ceva fulgi albind purificator
pe lințoliul așternut peste pieptul celui coborât în zăpadă.

din când în când se lasă lin peste noi câte-o copertină de fulgi.
și crește, tot crește troianul în straturi și straturi de copertine de fulgi.

și totuși, dă-mi mâna! Dă-mi mâna!
scapă-mă de străfundurile întunecoase ale zăpezii!
eu am atins primul pământul cu mâna în adâncul
zăpezii, unde am zgâriat primul strat de fulgi
așternut acolo pe când încă era noiembrie
și erau numai două grade sub zero.

acum întind către cer mâna mea de pământ înghețat,
mâna mea înghețată de prima zăpadă,
mâna mea împodobită cu fulgi
și îmi zic ce-ar fi...

într-adevăr, ce-ar fi să nu mai întâlnesc niciodată
între mine și cer vreo copertină?
firește, înafară de copertina de îngeri.