Dintr-un venin de iasomie
Imi vorbesti tu cu manie.
Ba ma critici, ba ma-ncurci
Ba cuvinte grele arunci.

Pietrele cad in rugaciune,
Aprind in mine un taciune
Ce mocneste-n limba moarta
Si-mi vorbeste despre soarta.

Vantul soapte imi arunca
Si spre tine se incurca.
Eu ma uit prin ochi de lut
Si te vad cum n-as fii vrut.

Tu m-acoperi cu rusini
Si imi pui pe cap doar spini.
Eu iti dau esenta de gandire
Si un pic de nemurire.

In cer frunzele se misca
Sufletul incep si-mi pisca.
Eu ma inconvoi de o durere;
Tu mai strangi inca o avere...

Bolovani de vorbe se aseaza,
In calea unde calc...o-mbratiseaza
Imi netezesc lumea unde-am fost
Muritor cu o nemurire fara rost.

Si apa mi se spala iar,
Se preface din argint in jar
Arunca valvatai de soare
Si-acopera totul in zare.

Ploua cu fraze neintrerupte
Printre crengile abrupte
Curge lin un rau de seara
Peste lumea cea amara.

Si printr-o clipa de pecete
Zidul gros si singur vede
Caramida din vorba care cade
Asupra criticilor fade.

Cand tu ma judeci in cuvinte
Si muntii-ncep sa ia aminte
Iar rauri si paduri de ger
Arunca-n stele priviri de fier.

Un intelept ce nu-ntelege
O lume care sa dezlege,
Si un cuvant ce tu nu-l stii
Cuvantul ce te-nvata a vorbi.

In stearpa lume de hartii
Cuvantul tau se-afunda, va muri,
Si din cuvintele ce le-ai rostit
Renaste acum un istovit.