drumul e lung, tot mai lung,
în spatele arborilor mănăstiri,
ca dintr-o altă lume glasuri de îngeri.
lumînarea doar închipuie altarul,
pietre- bătăturile genunchilor sfinților,
citești în ele mesajul altor veacuri
cînd oamenii vorbeau cu Dumnezeu la o bucată de pîine,
cînd prescura era atinsă de Domnul.
potecile voci
duc spre măruntaiele dorului,
acolo viața capătă sens
acolo te descalți și te speli
de vecie.