Nu pot dormi de două ori pe aceeși pernă,
După cum nu pot mânca de două ori
Aceeași mâncare și după cum nu pot
Muri de două ori; de ce ne întorceam
Atunci de la Omega la Alfa, pentru a găsi
Originea eșecului, tocmai acum
Când timpul a devenit de neînțeles
Și locuim la căpatul întunericului?
Chiar nu întelegi că nu vom mai retrăi
Criza de schizofrenie a iubirii decât
Dacă voi pleca, fără surle și trâmbițe,
Însoțit de regrete, într-o zi în care toate
Se anunță de-a-ndoaselea, într-o zi
Ca oricare alta: sâmbătă?; perna pe care
O îmbrățisam, cartofii prăjiti, somnul profund
Ce mă cuprindea după ce faceam dragoste,
Nu vor mai fi acolo, dar cel puțin așa voi
Ajunge să-mi amintesc de partea mea
Dreaptă, de partea mea bună, de partea
Pe care o iubesc fiindcă mă face
Să mă simt întreg, de tot ceea ce las
În urmă pentru a regăsi mai apoi
Mult mai dulce, mult mai fierbinte,
Mult mai rotund, mâine sau ieri.

25 octombrie 2009