Îmi vine pofta de scris, dar nu știu ce...mă aflu-n fața computerului și încep să scriu despre tine. Îți șoptesc cu buzele minții că durerea nu va mai fi aceeași..că va fi mai intensă decât focul și mai pătimașă decât marea, iar tu îmi spui că o confund cu dragostea...rămân spânzurată între gând și realitate și ca să găsesc un punct de echilibru...mă uit pe pereți...mă uit și simt că înnebunesc, simt că mintea-mi ia foc și că gândurile-mi sunt dragostea diavolului..încep să descriu fiecare mișcare a dansului, pe care fiecare emoție o joacă-n mine și realizez că sunt mișcări împletite, sunt mișcări ale fluturilor din stomacul meu și cam tarziu îmi dau seama ce se petrece; de fapt eu mă gândeam la tine! Și nu vreau, nu vreau să afle nimeni că pe tabletele din memoria mea este întipărită imaginea ta plecând..pașii tăi ca de gumă, legănați și triști..privirea ta în care nutrește un amestec de dragoste și emoție când mă vede...buzele tale trandafirii și moi, toate acestea sunt doar fanteziile nebune pe care mintea le joacă pe scena sufletului meu! Într-un târziu, neridicând de jos a mea privire, realizez că sunt dama de companie a vieții...care se bucură de mine făcându-mă și pe mine fericită, pentru ca mai apoi să-mi arunce sufletul în pubela morții târzii..emoțiile mele sunt precum clipele târzii de toamnă în care frunzele obosite se îndreaptă spre mărețul și impunătorul pământ, iar mintea mea, care uneori joacă rolul de femeie ușoare pe scena vieții, acum se călugărește pe tărâmul necunoscutului...Asta e doar o încercare de a-mi descrie sentimentele care sunt niște trădătoare de cele mai multe ori, și care arată ca niște femei care se intâlnesc duminica în piață, atât de confuze.. Și cortina a căzut ușor..