Bate vîntul la fereastră
Şi aşteaptă vre-un răspuns,
Însă nimeni nu-i acasă
ToÈ›i fugit-au şi s-au dus.

Stă sub ploaie şi îngheaÈ›ă,
Pare-mi-se c-a răcit,
S-a îngălbenit la faÈ›ă
Că de nimeni nu-i primit.

Vrea şi el să se-ncălzească,
La călduÈ› – măcar puÈ›in;
Stă ca paznic la fereastră
Dar stapînii nu mai vin.

Deacum plînge şi chiar muşcă,
Înervat singur pe sine:
Chiar un cîine are cuşcă-
Numai el pribeag rămîne...

Iat-aşa-i şi viaÈ›a noastră,
Fugărită pe Pămînt:
Ba în jos, apoi se-nalÈ›ă,
Chiar ca soarta unui vînt.