Mi-e dor de cineva ce nu-i
Ce nici n-a fost, nici nu va fi
De-o poezie ce nu am putut s’o continui
De cai rotați, sălbatici pe câmpii

Dar știu că e acolo,
că-mi amintesc cum îmi cânta la vioară

Știu că incă ne mai cantă la saxofon jazzul ăla nebun ce nu se inventase înca
Știu că eu și Nous tremuram în cada cu spume la amintirea ei
Știu că vara copilariei mele ar fi sunat la fel dacă ar fi fost Ea să îmi cânte
la strună
Știu că DJ Krush știe
dar nu vrea să spună


Mă strigă de fapt o idee în mintea mea
O himeră în care aș putea
să mă ascund temporar
O copilă din carne și spirit și nea
Sau o pisică maro demarând caraghios pe șosea
Mi-e dor de’un kebab fără “p” la sfârșit
Mi-e dor de-o faleză, de-un turcoaz exquisit
De-o bunică ce își rezerva mereu un spritz langa ea
De un câine negru, vremelnic și atemporar
Pe o pârtie alba dar desființată
de sărituri cu schiurile
Schiurile alea vechi și cu o forma de neînțeles
Ce nici măcar nu se știe cum alunecau ele prin ‘70
Ce acum sunt bune tovarașe cu rachetele alea de tenis din lemn
Cu un singur mâner
Ce zac prin cămări care, la rândul lor, zac prin amintirile lui Zack
Ce zac prin corpusculi chimici și dubioși din creierul nostrum latinum est
Ce ne amintesc în fiecare dimineață, după vis
Că trebuie să închiriem o mașina Hyundai și să mergem la Doamna Chiajna
Și să o rugăm să ne fie Bunica cea de Taină
Bunica ce ne dă bani pentru a închiria o mașină grea, break si gri, de pirați
Bunica după care nu plângem,
Bunica după care nu ar fi trebuit să plângem
“Îmi trebuie bani, bunică, să îmi scot un certificate de înger,
te rog lovește-mă cu dolarii tai demodati!”
Atunci apăru Doamna Chiajna și mă făcu să înebunesc la gândul subit că bunica mea cunoștea de fapt rețeta jelly-ului de fasole chiar înainte ca ea să nu fi fost inventată.
“Doamnă Chiajna, mă primești, hai mă primești?” implorai eu cu falusul erect și lucios ce îmi ieși atunci din spuma căzii de baie în care eu și Nous ne aminteam de dânsa

Semnat: Chuck Boris – leofantul tipic