"îmi urăsc sufletul
care m-așteaptă să crăp
viermele de suflet
bășina asta nemuritoare"
(Tudor Cristian Roșca)


înnegritule al meu suflete
te voi junghia cu cuțitul spaimei
pe care îl voi învârti nu de șapte
ci de șaptezeci și șapte de ori câte șapte
în rana-ți

și vor ieși din tine suflete viermi
care te vor mânca până ce le vor crește aripi de aură
le vei îngrășa burțile râncede
forfotitoare
până ce vor luci ca licuricii

*

noaptea se împuțește toată
de damful tău suflete
duhule dihanie stihie
care îmi stai în gâtlej palpitând ca un animal nou-născut

te-am cercetat și te-am găsit de cucută
și de fiere
flendurit ca o cârpă
pielos precum un șearpe
lunecos ca un limax
sangvin ca o lipitoare

temător ca iepurele
& râvnitor ca porcul

*

i-au cazut aripile
i-au crescut unghii
ca să îmi sape în stern ca o cârtiță

*

gătește-te suflete
acoperă-ți goliciunea
căci nu este îngăduit omului a vedea goliciunea
sufletului său