pe fața brăzdată
cu degetele-’mpreunate
ea, cea nesperată

cade

ca frunzele de tei
spre pământ
cu palmele late

nu mă vrea

nimicul
pare larg
dintr-o dată

trece-o boare
printre ramuri
rădăcini în fuioare
pătrund peste maluri
umbre peste zidul din poartă

cerul cu lucirea’i adânc scufundată
se crapă
și-n sunetul fără-’nceput
mă pierd
dus de apă