cad între maluri de cruci capetele unei lumi
inegal retezate


îngerii scormonesc cu unghiile morminte
după aripi
uitate sufletelor tocmite prea devreme țărânei

pământul își smulge înciudat rădăcinile,
ape născute din ploi gemene își pierd răbdarea și năvălesc,
îndărătnice și fără milă,
peste oasele semizeilor sortiți acestor vaduri

oameni de ceară se-agață de iarba putrezind
culcată pe aceeași parte cu zidurile
de-altădată

întinate mâinile soldatului
trag îndârjite funia șuvoiului înapoi
în lacrimi
numai de-ar muri odată anotimpul acesta sălbăticit


cerul se înseninează anevoie