încă cincisprezece minute absolut goale,
aici eu, umbra-mi de cealaltă parte,
în lumea drumurilor rotunde își fac loc trecători fără față,
încă cincisprezece minute absolut goale de sens

un nene purta cocoșat o cruce,
conform afișului fixat printre mii de alte afișe pe-un perete într-o expoziție:
melancolia este ereditară în familia noastră
dincolo, într-o altă încăpere, un tipicar studiase în creion
formele pe care le iau sentimentele într-un trup,
după ce a reușit să curețe mușchii răsăriți printre dalele de piatră ale unei alei,
același tipicar a numărat odată 3.897.425 de fire de nisip
într-un borcan.
așa a găsit printre ele o urmă,
era un tren întârziat

jó reggelt, mă salută din zare o armată de mori eoliene și rămân,
un rest de trup lancezind rămâne și el,
după o noapte cu o mie de ochi
mă ia un alt tren,
între două gări – același oraș, același deșert,
același absolut nimic
încă cincisprezece minute



nota bene:
* acest text e o continuare

* jó reggelt = bună dimineața