timp căzut... în cascade
pe umeri goi de miazăzi
ești noapte urcată-n infinit
de greul Paradis
și clopotele cea din urmă șansă
ocolesc priveghiul sacru
sicriu alcătuit din șoapte
și goii umeri ce se pleacă
e tot ce-ți dau, ce meriți!
nu lumânări ce ard agale
secundele a ce a fost,
ci spini crescuți, udați cu sânge .
nemuritor sărut de iele s-acoperă cu giulgiul alb
un timp încovoiat, pierdut
prin genele ce greu clipesc...
și orbi mi-s ochii de nu văd:
ce trist e să omori o clipă!