Se-mpiedica in inima mea , inima mea,
Alearga-n mine imaginea ta , cu o scanteie lipita de ea
Ti-ai facut in mine-altar ?
Si cand m-ai intrebat daca spatiul e liber...
Te-ai strecurat , ai gustat roua diminetilor mele,
Si crezi ca maine te prefaci in iarba
sa simti aceeasi savoare ,insa calda...
Pleaca!
Nu vezi ca mainile ma dor,
si ochiul meu adoarme sa se trezeasca inauntru,
Sa vada cum te-ntinzi , cum te transformi.
Industria sentimentului -in forma- se dezvolta,
iar tu esti arhitectul sef...
ridici cladiri ce-si plimba varfu’-n nor,
Stau suspendate si zambitoare
Pai sigur,e un nou sistem de edificii : fara fundatie...
Nici cel mai inspaimantator cutremur nu poate zgaltai,
un colt, o caramida ,o idee
din piatra asta greoaie si rece.
Ce doare sa-ti creasca aripile unui om in tine ,
sa zboare nascand fluvii de aer
ce rascolesc si marginea de gind.
Ai plecat demult, acum –nici nu mai stiu-
Dar cine a ramas lundu-si avant?!
Respirand aceeasi gura de suflet
in buricul amintirii,atat de viu...
ce ma lasa-n urma.
Creste in mine , din lipsa , un om ...