Apun sori negri pătrunși de noapte,
Pentru ultima dată a mai ars Phoenix,
Cenușa nu va tulbura decât apele pe Stix;
Lumina, căldura ferecate dincolo de cerberi.

Focurile eterne din adâncurile tartarului
Încing noile pietre ale Babilonului.
Le jertfesc dreptul să râvnească spre ceruri;
Cunoașterea, înțelegerea închise dincolo de ziduri.

Vânturile răscolesc urme prin nisip,
Aceleași iluzii, doar cu un alt chip.
Timpule! m-ai lăsat gol în fața unui destin
De care nici un mister nu pot să dețin.