îmi ningi întârzierile iarnă
îmi ningi tinerețile-mi ningi
singurătatea și morțile ninge-mi-le
și iară zâmbește-mi înghețată din fereastră
fecioară de fier pururi neodihnită
alungă-mi albul sângelui alungă-l
depărtează de la mine toate aripile
zbori zbori trezește-mă și taci
uiți că nu beau cafea dimineața
dar ninge ninge nu te opri

natură mirată-n sărutul fulgilor tăi
nici măcar morțile nu o mai înspăimântează
doar lipsa albului o face
să-și plângă noroiul

fulgi fără ger lacrimi ferestrelor
alunecă apele spre răsărit
și nici măcar Iordanul nu curge azi
doar ploaia de alb a zăpezilor
își jelește nenașterea de-atăta căldură
nu știe că-n lumea noastră nu mai există culori
iar albul și negrul trăiesc împreună
amestecate sufletelor gri

iarna asta aripile îngerilor sunt roz
de prea mult plâns al Crucii de sânge