Au înghețat fructe în genotipul luminii tradusă liber de retine incandescente de aviatori imitând zborul cocorilor desenați pe tavanul camerei mele de cineva - nu știu cine - întotdeauna ne veghea din întuneric când eram mici, iar perdelele se umflau cu încă o viață când a noastră părea mult prea străină comparată cu cea presimțită în fluturarea aromată a aripilor cocorilor, nici ei nu au fost niciodată acolo.

auzi diminețile târșâindu-și picioarele obosite
lăsând în urmă miros de noapte încercănată
colorat de cel al uleiului încins, jos cineva prăjea poate ouă,
astăzi este prea mult pentru ființa firavă ce-și număra clipele
răsturnând încă o bilă pe podelele umede
așteptând clipa în care ar fi încetat să cadă,
și n-ar mai fi văzut-o lunecând până la ziduri
ridate de atingerea ochilor mototoliți în presimțire

tot aici, era din nou tot aici.

nici o dimineață nu va mai vrea să fie ca alta
vor fugi agățându-se de brațe dezgolite de iele
prinzând în cercuri pereți si scaune iar ușile vor înceta să mai despartă,
ultimele camere în care se vor putea ascunde
vor fi viduri lăsate la întretăierea privirilor
descompuși vor umbla pe stradă având câte un vis pentru fiecare
trecători grăbiți vor putea să-i culeagă,
dar de umblat vor umbla întotdeauna singuri