( Umbra )

Desenez cu unghiile pe perete o umbră. E umbra ființelor din mine. Unele sunt mai mici, altele mai mari, toate insă… Umbre. Încerc să fac un semn de binecuvântare dar nu reușesc decât să deschid o rană. Din umbră curge sânge. Care ființă e pe cale să moară? Simt o vagă durere crepusculară. Iau o piatră și o arunc spre oriunde și oricând în vazduh. Apoi mă așez pe spate și privesc zenitul.
Am închis ochii și parcă am visat că sunt o piatră mișcându-se cu o viteza mare deasupra unui pământ populat cu umbre. Le pot vedea fețele, inimile bătând și sângele curgând de la una la alta. Apoi deschid speriat ochii și îmi revăd umbra pe perete. Stă goală într-o poziție, cât se poate de normală, de trup ridicat de la pământ. Mă apropii să o sărut dar mulțime de glasuri îmi strigă : «stai, rostește-ne întâi cuvântul de început». Rostesc șoptind și simt o durere vaga de întuneric deja lăsat. Și simt apoi că trăiesc intr-o lume bidimensională pe un perete oarecare din zidurile acestei nopți.

A. T.