Am uitat (si rau am facut) ca toti avem calea noastra in viata si daca pamantul e asa de mic, este imposibil sa nu ne intersectam caile sau sa parcurgem in paralel o distanta masurata-n nu-stiu-ce. Sa-i zicem ani. Scopul era sa-i tin pe oameni langa mine pentru intotdeauna, pana la sfarsitul vietii si daca s-ar putea si numai in acelasi loc. Pentru siguranta. Siguranta, frica de neechilibru, de axa ta imprumutata mecanic pusa in creierul tau neexplorat, sau Dumnezeu, ca in momentul in care nu mai esti fixat pe ea sa simti FRICA. "Omul intre maimuta si robot" - am citit azi intr-o revista. Cat de usor e sa renunti la libertatea sufleteasca si sa-ti ingropi suferinta ca nu esti liber. Imi lipseste trecutul dar asta nu inseamna ca TREBUIE sa-l fac o parte din mine. O sa plang pentru lumea asta inconstienta de unde toti inteleptii au plecat invinsi.

revin..

2001