Să crezi că ești tânăr și tandru in fața inevitabilului este anatema celui mai perfid păcat, naivitatea.

Ce ne face să scriem când avem nevoie de exerciții de dicție pentru a ne face mai bine auziți? Poate speranța că vom fi judecați și după vise, și nu doar după măsura faptelor vocilor noastre.

Nevoia de sublimare mă incapacitează să trăiesc după voință. Liberul arbitru intră în scenă, dar nu mai poate construi nimic pe ruinele sinelui, cu un public așa de larg format din toate măștile mele sufletești. Mulțumesc pentru aplauze, dar nu mai am nimic al meu, în afara instinctului de conservare, care mă condamnă sublim la viață, în continuare.