Cu ochii plânși în conturul buzelor, adorm pe perna învăluită în stropi de lumină . A doua zi e o dimineață plină de soare și verde. Prin fereastra larg deschisă a sufletului , aud glasul celui care ma strigă : Vino! Apoi, într-o unduire mână în mână cu soarele mergem spre depărtate lumi, spre alte timpuri.


Ce stiam eu, și nu stia el? Ce știa el, nu știam eu. Eu vreau zborul spre realități, iar el, pe un tărâm al făgăduinței, acolo unde planeta se întoarce pe dos. El în cătarea încrâncenată a orgolilui, eu găsind ceea ce aveam de mult în mine. Eu descătușindu-mi ghearele din culcușul minții, el căutându-și mintea prin univers. El rătăcind pe curgerea timpului, iar eu, trăind o data cu timpul... Eu pășind pe vârfurile copacilor, iar el în zbuciumul căutării ,,altceva-ului’’.


Cerul sapă în inima mea colți, iar el, îmi copleșește ființa cu tacerea lacrimilor albastre, transformându-le în spini...