Iubita mea din colțul cel mai nobil,
Păianjen de-ntuneric îți țes în strofe chipul
De blond copil s-ascunzi în palme ochiul
Că destinul nostru este încă imposibil.

Te înduplecă și iartă că te pot iubi și încă
Tot mai bat la poarta visurilor tale,
Cu un dor de stâncă, cu un dor de jale,
Inima ta bate-n visurile mele încă.

Acoperă-te cu umbre, ascunde-te de mine,
Nu ne-om ghici pe veci cine fi-vom.
Ce suflet e iubirea, ce dragoste-i un om.
Ce tu ești eu, ce eu sunt tine!

Încă, ani ne-așteaptă fericirea. Să rodim
Culoarea ei de mugur când șoptește: ce e?
Bărbatul - spirit antic. Sufletul divin - femeie.
Etern și Început, un tot mai des: iubim! Iubim!