„Cârciuma lui Bicuță”, un loc binecunoscut la întrepătrunderea marginii cu centrul orașului, devine o „poiană a lui Iocan” în versiune modernistă. Atmosfera interioară, chiar culoarea lui Bică, aduce mult cu atmosfera creată de Marin Preda. Nu vreau să descriu interiorul, pentru a nu risipi misterul, dar ideea lui Liviu de a suprapune o astfel de poiană peste cârciuma lui Bicuță este de toată lauda, dacă luăm în calcul miile de discuții gen „Moromete vs Þugurlan & CO”, precum și zecile de întâmplări și drame amoroase, poveștile despre orașul și oamenii de altădată, bârfele și terminând cu înfruntările bărbătești susținute de acordurile lui Aurel Coman, Gabi Luncă, Onoriu, Romica Puceanu, Florică Roșioru…
Liviu Nanu este un fin observator al cotidianului roșiorean, dispus oricând să apese „tasta Any” pentru a transmite și vouă, confrați de pe „Agonia”, mirosul micilor, savoarea vinului și parfumul unui anumit segment social de pe malul Vedei.
Dacă v-ați plictisit de rântaș și varză afumată, de ronțăit pâine arsă, or vi s-a aplecat de icre negre, treceți pe la „Cârciuma lui Bicuță”. Fac cinste cu o votcă „căruțaș”.
Acesta aș fi vrut să fie comentariu la „Mandarini”, dar cu iertare, grăbit fiind, nu am reușit să scriu mesajul la proza lui Liviu.