Nu-l putem opri.
Dar îl putem încetini în noi.
Când cineva pleacă.
Când îți tremură degetele pe pielea altcuiva.
Când rămâi cu gândul blocat între două respirații.
Când scrii un vers și nu vrei să-l închei.
Atunci timpul se strânge.
Nu dispare, dar nici nu mai e al lui.
E al tău.