nimic nu o să mă oprească
nici noaptea nici gândul nici acele
poveri transgeneraționale
îmbătate cu insomnie
leucocitele mele

n-or să mă oprească
nici moartea nici iubirea
care se plimbă de mână dușmănos
prin mine
când se împiedică una
Regine cresc în gura unui mort abandonat

mama aproape că ar vrea
să le țină de mână și ea
leucocitele mele
n-or să mă dea uitării
în lume
fără ultima bătaie a inimii
care va renaște soarele
ca un dop de șampanie
pe un portativ de stele

un soare
pe care
nu l-am putut înțelege niciodată

până azi