ne-am dus în partea din spatele autobuzului, am stat în picioare, chiar dacă mai erau locuri pe scaune.

eu și tatăl ei unul lângă celălat.

ea a preferat să stea, tot în picioare, pe treapta din fața ușii.

- uite la ea, e dependentă. ea crede că eu nu știu. e în lumea ei.

mă uit la ea. e o fetiță frumoasă, de vreo 13-14 ani, părul lung, prins în coadă, de culoarea spicului de grâu copt. are pe umeri un ghiozdan și se ține de bară ca să își păstreze echilibrul stând cu brațul îndoit și cu obrazul lipit de aceasta. pare că privește pe geam dar, uitându-mă atent la ochii ei, de un verde-maroniu, observ că privirea-i este pierdută undeva înăuntrul său. o văd liniștită până când, deodată, ochii încep să i se miște cu repeziciune ca și când niște senzori ar căuta să depisteze ceva. imediat, cu mâna liberă începe să se caute prin buzunare. negăsind ceea ce caută, pe fața ei se poate observa, tot mai mult, disperarea. asta, până când bagă mâna în buzunarul de la piept. atunci fața i se relaxează. scoate ceea ce pare a fi o mărgea mică, de culoare roz. se uită la ea, iar ochii îi sclipesc. pare că zâmbește, dar buzele-i sunt inerte. pune mărgeaua la loc și, brusc, revine la golul din ea.

mă uit la tatăl ei. pe obraz îmi pare că are o mărgea albastră, topită.