De-o vreme același pictor nebun amestecă verdele clorofilei
din grădina mea
cu nuanțe închise de metal ruginiu și negru
zâmbetele de pe fețele florilor și merilor s-au diluat în lumina de culoarea mierii
a Soarelui
într-o lume sugrumată de arșiță și incendii până în străfundurile ei
unde apa sublimează în perle
făcându-se nevăzută
petalele trandafirilor stoarse de sânge
agonizează în nuanțe de bej translucid cu tonuri maro
îmbrățișând ca niște prunci electrocutați de lumină
pământul
covorul de frunze și fructe seamănă cu un câmp de luptă
plin de scorpioni și văduve negre
magnolia neagră de la fereastră cu greu își mai ține în spațiu o floare roz-vișiniu
aflată pe moarte
grădina mea pare un cimitir sinistru al toamnei
primii fulgi de zăpadă acoperă crucile ruginite ale florilor
cu un giulgiu infinit de liniște...