mi-s dragi norii, mi-e drag cerul în care mă proiectez ca o promisiune andaluză ce sunt,
respir, beau, mănânc, vorbesc, turui,

mi-s dragi norii, mi-e drag pământul în care
se va odihni oboseala mea cumulată,

n-am vise de intoleranță,
n-am gânduri amorțite de ascuns,

dar ceea ce trebuie să se întâmple
se va întâmpla...
vă cuvântez eu, neprofetul,
cancelar peste o mie de clipe oarbe,
peste un popor de cuvinte nerostite,
peste o mie de ape nerevărsate,
peste o suită de secete nebăute de focul
amestecat cu apă din batozele de elicoptere,

moartea nevasală în asceză se ferește de mine,
fiorul vieții îl beau și mă-mbăt,
mă satur de cuvintele neguvernabile

și sar în aer cu moarte cu tot...
cuvintele risipite nu am timp să le mai caut,
cuvintele libere din turmă au plecat la
cârciumă și se îmbată,
sâmbăta e o zi pe care n-o caut
dar vinerea seara aprind lumânarea,
popor de cuvinte, veniți să vă-ngrop.