Fulgii acoperă întrebările mele,
Cum domină regina o tablă de șah.
Le aud deslușit căderile
Și le-ascult tăcerile cu nesaț.

În ele-ar fi vorba de zilele
Ce le-am trăit împreună, tu și eu,
Ce se-înlănțuiau diafane.
Acum cad cu ușor murmur, mereu.

Surghiunite cad, ordonate,
Captive-n jurul unui miez ca de ceară,
De ceară albă, cristal de gheață,
Ce-și arde însemnul pe pielea mea.

* * *

Cu privirea-i țurțuri, Crăiasa zăpezii
Îmi sfredelește-n ochi și pe față.
Cum să nu-înec în suflul ei
De crin toată dragostea mea?