după ce taică-meu mă plesnea
și spunea că nu poate să facă din rahat bici
sau că trebuie să fiu tabula rasa
sau că nu am voie să am personalitate
cădeam în trei sau patru labe în toate părțile
și el țipa ridică-te-n două picioare
înțelegeam că trebuie oricum
mai devreme sau mai târziu atât timp cât mă lovea
era inutil dar mă ridicam în două picioare
marș sau țiba țineam minte de când eram mică

el mă zgâria ca o pisică turbată pe obraz
mă trăgea de păr lângă fereastra bucătăriei și spunea
priviți minunea
nu înțelegeam de ce taică-meu mă arăta nopții
sau cine mă credea minune
mai țineam minte zât sau câț
două fire două paie ia ciuleandra la bătaie

mă ridicam din nou mă îndepărtam de fereastră
până când într-o dimineață devreme
noaptea m-a tras cu totul de pe geam în stradă
îmi plesnea capul de durere de parcă nășteam un alt cap
tot la bucătărie unde preparam dulciuri pentru taică-meu
mai țineam încă minte cum îi spuneam demult tati

de-atunci umblu șchioapă
și nu mai am nevoie de machiaj
mânăstire într-un picior ghici ciupercă ce-i
de parcă încă aș mai fi copil
taică-meu nu m-a mai bătut de atunci fie iertat
a răposat întru domnul într-o zi
când eu am plecat cu voia lui de-acasă
și oamenii mă întreabă tot mai rar de ce una
de ce alta