Azi m-am hotărât să scriu. Despre panorama săracă ce se întinde dincolo de geamul meu cuprinzând o grădină moartă și patru pisici petrecându-și timpul liber plimbându-se prin copaci, despre scaieții nenorociți și despre cerul albastru pe care ciorile îl traversează mai frecveent decât o fac avioanele. Despre norii ce se întind ca ciupercile mutante, risipindu-se în microparticule de „ aer”. Despre avioanele foarte rapide ce nu lasă dâre lungi de fum în urmă. Despre un brad. Despre mine. Despre al patrulea avion ce a trecut în ultimele cinci minute. Despre cum norii pot zbura și sta în același timp. Despre durerea mea de spate de când stau aplecată pe pervaz. Ei, dar toate acestea le voi prezenta într-o întâlnire viitoare. Până atunci, poate găsesc ceva interesant de scris.