lopețile groparilor mazaci sfâșie pământul
zâmbetele lor știrbe înăbușesc aerul ștrangulat făcând pământul să urle
sângele începe să-mi zvâcnească în creieri
plămânii îmi sunt plini de pământ, coastele încep să-mi ștranguleze inima
îmi aprind o țigară, fumul se sparge de dinții încleștați încerc să deosebesc în jurul meu fețele mutilate ce urlă
creierul umflat caută explicație și iar amintiri ce se reiau apoi se sparg ne scapă din mâini fără viață