Plec... și este tot ce îmi doresc...
și nu știu de ce plâng...
Și totuși plâng... și am încetat să mă mai întreb de ce...
totul este atât de schimbat acum aici
nici măcar nimicul nu mai e la fel
Tot ce vreau este să ajung la tine, iubite...
mi-e atât de dor de tine... de brațele tale... de ochii tăi... de sărutul tău...

mi-e teamă de acest drum...
un drum spre necunoscut spre un loc plin
de oameni de peste tot...
m-am săturat de atâtea drumuri
am obosit să tot alerg
autostrăzi, aglomerație
mașini, autocare, trenuri...
dar voi veni la tine, iubite, voi veni!
va fi ultima mea cursă...

mă va aștepta un tren...
plin de lumini și oameni zâmbitori
și obosiți de alte drumuri
un tren la capătul căruia...
vei fi TU, iubite!
nu-i așa?

mi-e teamă... de
acel cântec care îmi răsună mereu în minte
ca un ecou și pe care de mii de ori
l-am tot cântat și îl mai cântăm
(„am ajuns la gară, nimeni nu m-aștepta
ce să fie oare cu iubita mea?”)

dar... tu vei fi acolo și mă vei aștepta...
deja... îți văd zâmbetul și
îți simt buzele moi peste ale mele...
și îmbrățișarea... acea îmbrățișare atât de mult dorită...
și... vom arăta tuturor că...
încă mai există iubire!
Și că... IUBIREA este totul!