agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3066 .



Istoria lui Alex Stefanescu
essay [ ]
Istoria literaturii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [m ]

2006-04-12  | [This text should be read in romana]    | 



OpČ›iunea complementarităČ›ii


Jos cu Alex Ştefănescu?

ReacČ›iile critice la adresa istoriei lui Alex. Ştefănescu, unele pertinente, totuşi, te fac să te gândeşti că, până la urmă, această istorie nu trebuia să apară şi mai ales nu trebuia scrisă. Fireşte că nicio istorie literară nu poate fi exhaustivă. Dacă era aşa i s-ar fi imputat prea marea pondere a unor scriitori minori, de fapt scriitori doar cu numele. Dacă nu cuprinde decât o opČ›iune personală, un canon individual, o „listă”, nu e bine. Mai poČ›i citi astăzi o istorie a literaturii fără o alta, complementară? Nu e vina lui Alex. Ştefănescu că nu crede şi nu mizează pe anumiČ›i scriitori. Calibrări asemănătoare au avut toČ›i marii critici, se ştie. Greşelile lui Dumitru Micu, Ion Rotaru ori Mircea Popa, dintre cele mai recente, au constat tocmai Ă®n căutarea exhaustivităČ›ii Ă®n defavoarea principiilor estetice puternice ori Ă®n unele judecăČ›i generale eronate ori total deplasate. Dar toate acestea nu Ă®nseamnă că lucrările lor nu pot fi folosite. Am asistat la dărâmări critice şi Ă®n aceste cazuri dar parcă nu au fost aşa de vehemente precum cele care lovesc Ă®n Istoria lui Alex. Ştefănescu. Cine nu are cartea şi-l cunoaşte pe Alex. Ştefănescu chiar crede că a scris o carte proastă? Poate Alex. Ştefănescu să scrie prost?
Nu trebuie pierdut din vedere un factor esenČ›ial: publicul cititor. Mai ales azi, când cititorii „competenČ›i” sunt atât de puČ›ini, altul e orizontul de aşteptare. Ei citesc ce au chef, nu ce li se cere. Dintre sintezele publicate după Istoria lui Călinescu, sunt doar câteva care mai pot atrage şi publicul plictisit-grăbit de azi, care vrea mai mult să se informeze decât să ştie. Succesul lui Eugen Negrici tocmai din cauza perspectivei politice a literaturii a avut succesul (meritat), adică a oferit altceva. Dacă Istoria lui Alex. Ştefănescu ar fi fost scrisă Ă®ntr-o altă Č›ară, autorul ar fi fost deja o vedetă culturală. Lui i se cere să fie academic, deşi se ştie că nu e defel. Altfel spus: dificil pentru receptarea noastră critică e să accepte un tip de critică „populară”, de parcă Ă®nainte toČ›i autorii de sinteze au scris cu gândul la confraČ›i şi nu la publicul larg. Istoria lui Alex. Ştefănescu e o istorie a timpului nostru, cu bune şi cu rele. E probabil singura Istorie a literaturii române pe care o poČ›i citi cu lejeritate de la cap la coadă, oriunde, Ă®n orice condiČ›ii. Dacă ar fi tipărit şi o ediČ›ie populară, nu m-ar mira s-o văd citită oriunde, Ă®n metrou ori Ă®n autobuze.

Derutele unei istorii a literaturii

Istoria lui Alex. Ştefănescu Ă®ndeplineşte cerinČ›ele unei istorii literare prin coeziunea demonstrată a faptelor, prin constantele Ă®nregistrate şi, mai ales, prin notarea succintă a transfigurărilor unei literaturi. Nu trebuie uitat, şi aici e marea miză, că orice istorie literară, deci şi o istorie a literaturii, trebuie să fie un obiect de Ă®nvăČ›ământ. Tipul de discurs trebuie să valorizeze şi să desemneze turbulenČ›ele unei evoluČ›ii. Dacă Ă®nglobăm tot ce s-a scris, riscăm să ne pierdem Ă®ntr-o pădure de nulităČ›i. Dacă alegem vârfurile iarăşi riscăm: o dată prin Ă®nscrierea propriilor opČ›iuni, subiective deci, şi apoi prin propunerea, implicită, a unui canon. Or, aşa cum recunoaşte şi Harold Bloom: „Toate canoanele, chiar şi anti-canoanele la modă azi, sunt elitiste şi niciunul din canoanele laice nu e ‹‹închis›› vreodată”. Acceptăm opČ›iunile autorului dar asta nu Ă®nseamnă neapărat că suntem de acord cu ele. Alex. Ştefănescu ştie că orice istorie literară poate fi scrisă onest numai din interiorul ei, de către cineva care-i cunoaşte evoluČ›ia şi oscilaČ›iile. Se recomandă Ă®n „precizările preliminare” drept un martor al evenimentelor Ă®n care putem avea Ă®ncredere deplină. De aceea, trebuie să-l acceptăm şi ca un Noe care se ambiČ›ionează să ia pe „Arca” literaturii noastre operele cu adevărat importante. Altfel spus, canonul propriu. Putem afirma că Alex. Ştefănescu alege ca reper etic al Istoriei descoperirea unei perspective operaČ›ionale care să releve adevărul prin istoricitatea pe care-o poartă scriitorii. Orice autor de istorie literară care se respectă trebuie să mizeze pe anumiČ›i scriitori. Astfel că supoziČ›iile au fezabilitatea lor. Propunând un canon, se impune o listă de autori exemplari. ĂŽntotdeauna criteriile de alegere a acestora au fost aprig dezbătute. Şi e şi firesc. Eugen Negrici şi sinteza lui au constituit exact acest tip de discuČ›ii. Dificilă e selecČ›ia autorilor şi mai anevoioasă impunerea lor. Alex. Ştefănescu pierde când e vorba de metodele pe care le impune discursului literar. Atipic cum Ă®l ştim, el e anti-instituČ›ional, deşi istoriile literare ajung la un moment dat să fie instituČ›ionalizate. Preocuparea actuală e mai degrabă una pentru gust. El a Ă®nČ›eles corect că operele propuse Ă®ntr-o Istorie nu trebuie să fie acceptate, nu asta e miza imediată, ci mai Ă®ntâi să fie gustate de public, iubite şi apropriate. E şi acesta un aspect important al oricărei Ă®ntreprinderi de asemenea anvergură. Şi are toate şansele numai dacă avem Ă®n vedere felul cum transformă discursul narativ al lui Alex. Ştefănescu textele cele mai confuze Ă®n lizibilitate - iarăşi un imperativ al oricărei istorii literare.

Un artist al frazei

O altă calitate a Istoriei lui Alex. Ştefănescu e preocuparea pentru fraza Ă®ntotdeauna artistă dar nu barocă. Alex. Ştefănescu Ă®şi trădează astfel pornirile de scriitor. La ce relaČ›ionări imaginează, el ar putea scrie cu uşurinČ›ă proză poetică. Ştie să povestească bine, pe Ă®nČ›elesul tuturor, cu simČ›ul umorului Ă®ntotdeauna treaz. De aceea cartea aceasta e una vie şi familiară. Multe afirmaČ›ii inedite se reČ›in cu uşurinČ›ă. Se poate alcătui un glosar al judecăČ›ilor spectaculoase şi originale – şi acestea alcătuiesc cea mai importantă caracteristică a Istoriei. Iată câteva: „discursul poetic barbian se desface Ă®n volute largi, ca fumul de Č›igară Ă®ntr-o Ă®ncăpere fără curenČ›i de aer”; Alexandru Philippide „n-a putut fi ademenit de deocheatele unduiri de şolduri ale modei literare”; Tudor Vianu „este un cititor Ă®n vârstă de două mii de ani”; Eliade e „specialist Ă®n lumea de dincolo, prozatorul cunoaşte mai puČ›in – şi doar teoretic – lumea de aici” şi tot Eliade „are psihologia unui student care refuză să se maturizeze; este un Mircea Cărtărescu dintr-o altă epocă a culturii noastre”; Petre ŢuČ›ea „era o combinaČ›ie de Mitică şi Hyperion fericită”; „Ni-l putem imagina [pe Camil Petrescu, n.m.] ca pe un factotum...”; DesculČ›, astăzi: „Este ca o veche rochie de mireasă mâncată de molii”; ĂŽntre Geo Bogza şi Radu Tudoran există „un fratricid literar”; „Peste cincizeci-şaizeci de ani, când indignarea provocată de amintirea comunismului se va stinge, se va vedea că Ă®n jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu există şi un roman erotic foarte interesant, mai interesant poate chiar decât romanul politic”; „Radu Stanca reprezintă violenČ›a şi situaČ›iile macabre Ă®ntr-un regim de gratuitate care va fi descoperit de alČ›ii mult mai târziu, sub influenČ›a filmelor de desene animate şi a celor cu o sută de Ă®mpuşcături pe minut”; „Niciun scriitor de după război nu s-a bucurat de atâta Ă®ncredere din partea cititorilor ca Marin Preda”; „Poezia lui Nicolae Labiş este a unui cetăČ›ean corect şi respectabil”; cărČ›ile lui Virgil Teodorescu „sunt de un nonconformism monoton”; V. Em. Galan „este un Cezar Petrescu al perioadei staliniste”; Paul Georgescu e „un prozator cu foarte mult umor [care] urăşte umorismul”; cu poemul Totul, Ana Blandiana „a devenit atunci, pe neaşteptate, o Jeanne d’Arc a noastră”; despre Grigore Vieru: „Este o nedreptate. Grigore Vieru rămâne un poet foarte talentat, care nu seamănă prin nimic cu ‹‹aliatul›› său din România, Corneliu Vadim Tudor, un autor minor şi grandilocvent, un Rică Venturiano al iubirii de patrie”; „Multe dintre poemele lui Petre Stoica sunt enumerări de fiinČ›e-cenuşărese şi lucruri-cenuşărese repuse Ă®n drepturi”; Ovidiu Genaru e „un ‹‹optzecist›› mai talentat decât mulČ›i ‹‹optzecişti››”,dar şi, Ă®n proză, acelaşi autor „le studiază pe femei ca oameni”; „Asemenea unei dansatoare, Ileana Mălăncioiu face din propria ei fiinČ›ă un mijloc de comunicare artistică”, Ion D. Sârbu e „un artist al reacČ›iei imediate”, Breban „este un geniu surd”, D.R. Popescu „simulează că simulează naivitatea”; „Nimeni, nici chiar Veronica Micle nu l-a iubit pe poet atât de intens şi tragic ca Ion NegoiČ›escu”; „Poezia Angelei Marinescu este fundamental indecentă, un fel de strip-tease metafizic”; „Adevărata vocaČ›ie a lui Pavel Şuşară este probabil aceea de filozof”; despre Cristian Tudor Popescu: „Dincolo de binecunoscuta lui figură drăcească, există un adolescent, iar acest adolescent visează ‹‹lumi ce nu există›”; „Mira Feticu a apărut nu se ştie de unde, Ă®n orice caz, nu din spuma mării, ci mai degrabă din turbulenČ›a unei băi Jacuzzi, pentru a demonstra că se poate scrie inteligent, fără complexe despre condiČ›ia femeii de azi”; „AgitaČ›ia lui [Dan Silviu Boerescu, n.m.] o evocă pe cea a invincibilului Rambo, care trage alternativ cu pistolul şi cu mitraliera şi aruncă din când Ă®n când şi câte o grenadă”. Deşi multe dintre acestea derutează, ele Ă®ncântă prin ineditul conexiunilor şi vivacitatea imaginaČ›iei. Alex. Ştefănescu ştie să dea senzaČ›iile de sobrietate şi onestitate şi atunci când vorbeşte despre lucruri lumeşti.

Nedumeriri, erijări, omisiuni

Introducerile istorice şi politice sunt concise şi autorul nu are pretenČ›ia să elucideze savant cauze şi determinări. El prezintă brief evenimentele doar pentru a familiariza un cititor grăbit. Scriitorii sunt trataČ›i Ă®n funcČ›ie de perioade istorice care dau un sens evoluČ›iei literaturii noastre. Fireşte că mai interesante ar fi fost problematizările largi, Ă®nsă nu asta caută Alex. Ştefănescu. El celebrează didactic, cum recunoaşte, „individualitatea”. SenzaČ›ia că autorul ştie ce se Ă®ntâmplă cu literatura română predomină, de aceea adevărul autorului poate deveni lesnicios şi adevărul cititorului. Discursul pare proaspăt şi atitudinea pozitivistă obČ›ine un plus de sens. Nu se insistă pe operele scriitorilor interbelici. Ei sunt mai mult schiČ›aČ›i, de aceea sunt dese impresiile de expediere a unor subiecte. Arghezi, Bacovia ori Blaga par Ă®ncă scriitori cu opere Ă®n desfăşurare iar judecăČ›ile critice totalizatoare Ă®ntârzie. Şi nu sunt singurii. Deşi autorul nu intenČ›ionează să analizeze scrierile Ă®n alte limbi decât româna, lui Vintilă Horia i se comentează Dumnezeu s-a născut Ă®n exil, dar se ignoră Cavalerul resemnării şi Salvarea de ostrogoČ›i, or cele trei ar trebui privite ca un Ă®ntreg. Foarte bine e tratat Zaharia Stancu, mai mult decât ar fi meritat. Condensate şi egale sunt analizele asupra lui Al. Ivasiuc, N. Velea, T. Mazilu, Mircea Horia Simionescu, G. Bălăiț㠺i alČ›ii, Ă®n sensul că autorul oferă cât crede că merită aceşti scriitori. De aceea spaČ›iile sunt relativ armonizate. Preda, Cărtărescu (singurul vizibil răsfăČ›at) şi A. Buzura par mizele importante, secondaČ›i de C. Ţoiu, D.R. Popescu, Şt. Bănulescu, M.H.Simionescu, P. Dumitriu, N. Breban, Radu Petrescu şi I.D.Sârbu. E salutară reabilitarea lui Radu Tudoran. Ciudat e capitolul despre Steinhardt: recunoscut drept o capodoperă, Jurnalul fericirii are parte de doar câteva fraze (neconcludente). Şi e singura dată când se recunoaşte deschis o „capodoperă” a perioadei. La fel Ă®n cazul lui Ţoiu: se laudă Galeria..., se spune că ĂŽnsoČ›itorul şi Obligado nu se ridică la nivelul acesteia şi apoi se tratează Barbarius. Nimic despre Căderea Ă®n lume, roman care chiar se ridică la nivelul Galeriei..., dacă nu o depăşeşte. Goma rămâne doar ca voce anticomunistă Ă®n literatură iar Ţepeneag, doar ca teoretician oniric - romanele lui sunt ignorate, pe nedrept. NegoiČ›escu e interesant doar prin Straja dragonilor, Nedelcovici e minor ca prozator, la fel Mircea Nedelciu. Dintre poetese, se recuperează creaČ›ia Ioanei Ieronim. Sobră cum o ştim, Ileana Mălăncioiu pare hilară Ă®ntr-o poză care-o prezintă Ă®n costum de baie... Dezamăgitoare sunt analizele poeziei lui Geo Dumitrescu şi Şt. Aug. Doinaş; la fel, proza lui Radu Cosaşu. Dacă Preda oferă cea mai mare „încredere” cititorilor Ă®n această perioadă, ce Ă®nČ›elegem când ni se spune că Adrian Păunescu „e Ă®n general crezut”. ĂŽl situăm la acelaşi pol cu Preda?
Nu intenČ›ionez să amendez absenČ›ele unor scriitori pentru că, repet, e un canon individual pe care Ă®l accepČ›i sau nu. Vreau doar să enumăr câțiva scriitori pe care numai neatenČ›ia le va fi omis, fără Ă®ndoială: critică: Vladimir Streinu, Perpessicius, Ioana Em. Petrescu, Barbu Cioculescu, Ion Pop, Radu G. Ţeposu; proză: Sorin Titel, Mircea Ciobanu, Costache Olăreanu, Bedros Horasangian, Norman Manea, Alexandru Vlad, Gheorghe Schwartz, Alexandru Ecovoiu, Simona Popescu, Ştefan Agopian; poezie: Ion Mureşan, Gellu Naum, Mariana Marin, ConstanČ›a Buzea. Există şi alternative. Alex. Ştefănescu propune o serie de nume, unele situate doar la nivelul promisiunii. Sunt pariurile criticului. Aşteptăm. Cel mai fericit scriitor e cu siguranČ›ă Marius Ianuş, singurul din generaČ›ia nouă care e luat Ă®n seamă. Dar să nu ne pripim: „Marius Ianuş, spune Alex. Ştefănescu, este un poet pe măsura timpului lipsit de glorie pe care Ă®l trăim”.
Alex. Ştefănescu e dezamăgit de timpul trăirii, actual. Foarte bine scrisă, originală Ă®n multe paliere ale judecăČ›ii critice, Istoria lui e cu atât mai tristă cu cât iubirea investită Ă®n ea nu are Ă®n cine se pulveriza. Felul cum e tipărită această Istorie semnifică nu doar preČ›uirea pe care autorul o arată CărČ›ii şi lumii ei, cât dorinČ›a de a atrage publicul; de a-l recâştiga cu instrumentele care funcČ›ionează astăzi: vizuale, apoi spirituale. Istoria lui Alex Ştefănescu marchează un eveniment, de care trebuie să ne bucurăm. Indiferent de cât de sensibilă ori şubrezită pare, indiferent de câte omisiuni şi nereguli există. Pentru nemulČ›umiČ›i se poate folosi cartea, şi chiar e indicat, Ă®n complementaritate cu altă Istorie a literaturii - iarăşi o operaČ›ie cu care nu am fost obişnuiČ›i… din vanitate ori partizanate bolnăvicioase. Un mare regret am: lipsa dialogului Ă®ntre autorii de istorii ale literaturii. Eugen Negrici vs. Alex. Ştefănescu şi, sper, azi-mâine, Nicolae Manolescu vs. Cei doi. Până atunci citiČ›i Ă®n complementaritate Negrici şi Ştefănescu şi aşteptaČ›i Istoria unui (cel puČ›in) optzecist.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!