Carnavalul începe zilnic atunci când ochii se deschid. Festivalul marionetelor e pretutindeni, mereu în mișcare, niciodată obosit. Păpușarii nu se văd și nici nu se vor arăta vreodată. Stau ascunși și triști în locuri știute doar de ei.
Păpușile nu sunt din lemn și chipurile nu le sunt pictate cu trăsături ireale, dar sunt cu toate legate de sfori și plutesc de-a lungul străzilor și vorbesc și râd și plâng și sunt multe. Prea multe. Prea asemănătoare.
Grup de bufoni fără chip, își ascund pielea sub pudră și se înalță pe tocuri roși, grup de bufoni fără minte, se uită la propria lor reflexie și zâmbesc. Circul e în oraș și a venit aici pentru a rămâne. Clovnii dansează și fac tumbe, sunt colorați și ciudați, se agită, însă nu se uită la nimeni.
O păpușă ștearsă și gri și-a tăiat sforile de mult, stă aruncată în colț și privește carnavalul. Surâde amar, nu vorbește, nu face salturi, nu râde, nu plânge. Doar stă și privește.
Circul e în oraș și a venit aici pentru a rămâne.